Loading

Povestea orișicui

O prințesă s-a îndrăgostit nebunește de un fiu de țăran. A fost atât de intensă și de adevărată dragostea lor încât nimeni și nimic nu le-a putut sta în cale. Așa că în foarte scurt timp ei au făcut nunta.

A fost bine și frumos timp de mai bine de doi ani pentru ca nu le-a lipsit nimic, ba chiar au călătorit și s-au îmbunătățit unul pe celălalt. Viața lor era minunată și adesea invidiată, iar ei erau atât de fericiți unul cu celălalt așa că s-au apucat să facă copii.

Au avut parte de cea mai frumoasă și sănătoasă fetiță iar țăranul s-a hotărât că este timpul să lase călătoriile și distracția de la castel și să ia viața în piept și să își facă și ei ceva al lor.

Așa că s-au mutat toți trei înapoi la el la fermă, numai că după doar două săptămâni a observat țăranul că prințesa lui devenea din ce în ce mai tristă. Nu a încercat să o întrebe, pentru că acum era bărbat și vroia să dea dovadă de determinare și vitejie. O iubea ca pe ochii din cap și îi era foarte devotat, așa că s-a decis să facă tot ce îi stătea în putință ca să o facă din nou fericită.

A muncit din greu și a început să culeagă mai multe roșii, pentru că în mintea lui de țăran credea că asta îi lipsea prințesei. Din păcate prințesa devenea pe zi ce trece și mai tristă.

Văzând că nu s-a întâmplat nicio schimbare, s-a apucat să lucreze și mai mult și a reușit aproape să dubleze cantitatea de cartofi pe care o aducea acasă… dar prințesa era și mai nefericită.

Se apucă și repară una alta prin casă, o scurgere, un bec, o priză, internetul, tv playeru, drumul, mașinile, spăla până și geamurile și acvariul mult mai des decât o făcea înainte. Dar prințesa devenea din ce în ce mai tristă, atât de tristă încât a plecat înainte ca lașul ăsta de țăran să o confrunte și să o întrebe:

  • Ce îți lipsește? Ți-am dat orice își poate dori un om de la viață, nu ți-a lipsit niciodată nimic și nici nu îți va lipsi vreodată pentru că pot aduce și cartofi, și roșii, și făină și sunt în stare să pescuiesc sau să vânez dacă lipsește vreodată carnea de pe masă. Cum de nu mai ești fericită?

Așa că ea nu ar fi avut altceva să îi răspundă decât:

  • Eu am fost crescută în palat, iar în palat nu ne lipsea nimic. Aveam alimente, aveam siguranță, aveam timpul să ne bucurăm de ele, nici nu trebuia să îmi doresc ceva ca să am, trebuia doar să cer! Ba chiar ne petreceam timpul ascultând cei mai mari profesori și filosofi care ne țineau cele mai plăcute lecturi și seminarii despre cum poți deveni un profesional shopper, de exemplu. Era o plăcere, adesea organizam serate cu orchestra și mese întinse, iar vara acestea se țineau în minunata noastră grădină bine îngrijită și ferită până și de ploaie. Astea sunt lucrurile care îmi lipsesc, sunt o prințesă, iar când te văd pe tine străduindu-te din răsputeri să mă faci fericită aducând mai multe roșii sau cartofi și altele, mă întristez și mai rău. Mă întristez pentru că la mintea ta de țăran asta este ceea ce mi-ar fi lipsit mie, pe când tu nu ai nicio idee ce este necesar ca să faci o prințesă fericită.

Am denumit articolul ăsta ”povestea orișicui” pentru că poate fi comparat cu fuziunea dintre suflet și trup. O fuziune firească și este peste tot întâlnită așa că v-o pot descrie mai pe înțelesul vostru:

  • Sufletul este prințesa, iar țăranul este trupul. Trupul își iubește sufletul și îi este foarte loial, fără suflet, un trup nici nu poate trăi! În schimb trupul este simplu, nu știe cum să își facă fericit sufletul decât prin mâncare și acoperământ. De cele mai multe ori, fiecare dintre noi am simțit că avem sufletul nefericit, așa că am dat denumiri lumești nefericirii acesteia: vină, căutarea necontenită a scopului vieții, conștiință, regăsirea sinelui și tot așa; pe când nefericirea asta vine din cu totul altceva!
  • Sufletul este divin și nu poate fi hrănit cu roșii, cartofi sau vânat! Oricât s-ar chinui trupul să-i facă pe plac sufletului, el nu este capabil de procurarea ”hranei” pentru suflet, exact ca în cazul prințesei care tânjea după castel, așa și sufletul tânjește după rai și lucrurile divine.

Care este soluția? Atunci când prințesa se mărită cu țăranul, tatăl ei, regele, va trebui să trimită împreună cu prințesa, părticele mici din castel pe care să le ia cu ea la drum și să se simtă acasă, să nu simtă lipsa muzicienilor, a filosofilor, a seratelor sau a grădinii, să se simtă și să rămână prințesă. Așa face și Dumnezeu cu sufletul, atunci când îl trimite pe pământ trimite alături de el și mici părticele din rai : faptele bune și căința. Prin ele sufletul își asigură hrana și confortul cât stă pe pământ și mai ales se asigură că este primit înapoi cu brațele deschise în rai. Chiar dacă trăiește într-un trup, pe pământ la țară, la fermă, un suflet se poate simți ca o prințesă, se poate simți acasă!

Ăsta este misterul și s-a repetat de mii de ani, poate chiar milioane de când există oamenii pe pământ. Sufletele vin și pleacă, ele nu au moarte, trupurile îmbătrânesc sub sudoarea frunții și mor.

Dar exact cum prințesa mea mi-a deschis ochii, prin plecarea ei, să pot vedea viața exact cum v-am povestit-o mai sus, așa și sufletul poate și trebuie să își împlinească trupul indiferent dacă pleacă sau stă mult, el trebuie să facă fapte bune și să se căiască pentru a fi primit cu brațele deschise înapoi în rai. Dacă există viață și suflet în fiecare persoană vie, nu poți spune că fiecare țăran și-a găsit o prințesă. Indiferent dacă stă o săptămână, o lună sau o viață, vă încurajez să o căutați și să o luați de nevastă pe prințesa voastră, dar fără să repetați greșelile mele. Pentru că nu există a doua șansă, cum nu exista suflet să se întoarcă într-un trup mort.

Leave a Reply