Loading

Crazy Stupid Love

Un om drag și înțelept îmi spunea de curând: că diavolul are posibilitatea să se facă nevăzut atunci când vine să-ți fure sufletul, dar nu poate niciodată să scape de duhoarea iadului. Așa că ar fi trebuit să o miros pe-asa..

Intru în a treia lună de derută, de când mi-am pierdut traiectoria, de când am început să mă leg de orice firicel de ață pe care îl zăream, doar ca să mai stau puțin la suprafață. În schimb mi-am dat seama că greutatea pe care o acumulasem în ultimii cinci ani nu prea le dădea nicio șansă firelor să mă susțină. Căderile și alunecările nu făceau decât să mă întristeze mai mult. Totul culminând cu o cumplită iarnă prelungită, am ajuns pe la mijlocul primăverii, fix înainte de Florii, să-mi dau seama că nu duce nicăieri calea asta pe care o apucasem.

Poate că în trecut m-am învățat să obțin prea ușor ceea ce ceream de la viață și poate că acum, în situația dată, nu mai știu cum să cer, sau mai ales ce să cer și cui.. sau pur și simplu nu ofertez ceea ce se cere. Cert este că nu mai am timp de irosit în derivă și a venit vremea să mă reclădesc. Nu să caut oameni noi ci doar să le acord mai mult timp și interes celor pe care deja îi cunosc, tocmai ca să reușesc să îi descopăr, apoi să mă apuc să îi triez pe categorii de interese și să mă decid pe care îi păstrez aproape și la care trebuie să renunț.

Scriu asta pe lumina zilei după ce am auzit replica asta: „Mai bine un prieten adevărat care este gata oricând să îți țină partea, chiar să-și dea viața pentru tine, decât să ții aproape o duzină de supuși care la prima răscruce te părăsesc”. Deși sună în același timp pompos și generic: asta a fost lecția pe care, fără șă știu, o așteptam și pe baza căreia sunt gata să mă reorganizez.

Leave a Reply